Piţipoancele şi cocalarii de la drept ianuarie 21, 2009
Posted by sailormarte in Prinţese penibile.Tags: drept, penibil
add a comment
Primul an de facultate. Emoţionată din cale afară. Îmi voi cunoaşte colegii de an, de grupă. Alţi oameni, noi cunoştinţe. Toate bune si frumoase până aici.
Ajung în faţa facultaţii. Expoziţie de maşini. De toata frumuseţea, stralucirea si culorile. Mă simţeam ca la un salon auto. Puştani de 18 ani au parte de maşini de zeci de mii de euro. Eu nu am nimic cu lumea care are bani, nu sunt invidioasă. Bravo lor! Dar să dai pe mâna unui copil o maşina atât de scumpă, mi se pare inconştienţă(şi ne mai mirăm de numărul mare de tineri morţi in accidente de maşină, cât de surprinzător).
Bun, să trecem mai departe. Din maşini urla muzica house(house, techno, trance etc…sunt acelaşi lucru pentru mine, nu fac diferenţta).Problema nu e asta, problema e că erau îmbracaţi cu tricouri mulate, sclipicioase, lesele de aur atârnâd la gât, pantaloni cât mai mulaţi sa li se vadă posterioarul şi ataşată cate o piţipoancă, bineînţeles, care nu se lăsa mai prejos. Deci numai house nu ascultau aia acasă. Bag mana in foc ca erau nişte cocalari veritabili!!
Am trecut şi peste asta cu vederea.
Vine iarna, -15 grade afară. Aveam o blondă superbă in grupa, dar care folosea cam mult roz si sclipi. Vine ea imbracată la facultate cu fustiţă scurta, o bluziţă care daca-i acoperea spatele si pantofi cu toc de 10 cm. Hai mai da-o dracului de treabă! Eu inţeleg că vrei să atragi atenţia, dar încearcă şi tu altceva, cum ar fi să porţi o discuţie inteligentă sau orice altceva, dar îmbraca-te fato că o să raceşti la ovare şi rinichi şi la cap, faci sinuzită, hepatită, Sida!
Punctul culminant de la drept s-a întâmplat in timpul unui seminar. Stateau 2 băieţi in spatele meu si tot şuşoteau ei acolo. Trag şi eu cu urechea, fiind o persoană curioasă de felul meu, despre ce discutau ei? Despre solar si epilat! DISCUŢIE ÎNTRE DOI BAIEŢI! SOLAR şi EPILAT! Unde am ajuns….
De la surse de încredere care doresc sa-şi păstreze anonimatul:), am aflat ca sunt şi băieţi care-şi tatuează spâncenele la drept.
Cel mai rău e ca oameni ca şi ei vor termina dreptul pentru ca sunt pruncii mai marilor judecători, procurori, notari.
Sunt convinsă ca astfel de fenomene sunt peste tot, se găsesc la orice facultate, dar credeti-mă, la drept e concetrată toată prostia posibilă în aceste fiinţe mediocre.
Până data viitoare, jos cu piţipoancele si cocalarii!
PS: Ar trebui sa începem o campanie anti piţi si cocalari, dar probabil le-am acorda prea multă atenţie acestor oameni şi probabil de asta duc lipsă de au ajuns in halul astă. Ei sunt ca nişte emo, dar mai coloraţi.